Uneori nu mai e nimic

Ma opresc... De parca totul ar lua-o de la capat atunci cand vrem noi...

Uneori nu-ti mai ramane nicio persoana, lucru sau idee catre care sa te intorci. Uneori esti singur si atat. Pe cont propriu, fara nimeni sa te inteleaga, fara nimeni care sa te tina de mana atunci cand trebuie sa-ti faci drum orbeste pe intuneric. Uneori nu mai e nimic si poate e mai bine si mai simplu asa. Nu mai e nimic de pierdut, totul poate fi reconstruit de la zero. Din nimic, din iluzii noi, din ramasitele pe care le-ai lasat in urma ultima data cand te-ai descompus. Nu stii de unde sa incepi, nici macar ce vrei sa construiesti pana la urma. Tot ce te face sa iti doresti sa schimbi, sa te apuci din nou de construit e greutatea molozului care te apasa, a cioburilor care te taie, a tot ce a ramas din ce a fost candva si care acum te acopera, te ineaca, de parca ar fi cazut o intreaga cladire pe tine intr-un cutremur deloc preconizat.

Mi-e frica... sa ma opresc in intuneric, sa intind mana si sa nu ating nimic altceva decat aerul, acelasi care ma patrunde cu fiecare inspiratie si care ma paraseste curand la fiecare expiratie.

Dar stiu ca daca as atinge acum o alta mana, ea m-ar conduce catre o bezna si mai profunda, m-ar lasa intr-un loc nou, necunoscut, iar eu nici macar nu mi-as mai aminti drumul pana acolo. Mi-ar fi si mai greu sa ma intorc (daca am fost vreodata) la lumina.

Cand toti te cheama in toate partile si incearca sa te consoleze sau sa-ti arate solutii, sa te schimbe, sa te duca spre un nou drum, pe care fiecare dintre ei il defineste drept cel potrivit, nu-ti ramane decat sa asculti, in bruiajul propus de toate aceste voci imperative, pe singura care conteaza, pe cea care iti apartine.

Si atunci cand intinzi mana in intuneric si nu e nicio alta mana pe care sa o tii, de care sa te prinzi strans si in care sa-ti pui toata increderea, e momentul sa iti amintesti ca mai ai inca o mana. E momentul sa iti impreunezi mainile si sa asculti singura voce care te poate ajuta atunci cand esti singur, vocea care iti apartine. Si poate ca asa nu iti va mai fi frica... Si poate ca asa nu vei mai fi singur...