16/06/2014

Recenzie "P.S. Te iubesc" - Cecelia Ahern


Titlu original: P.S. I Love You
Autor: Cecelia Ahern
Anul primei publicari: 2004
Limba din original: engleza

Cartea “P.S. Te iubesc” scrisa de Cecelia Ahern ofera o lectura relaxanta si usoara, putand fi citita in numai cateva ore, maximum o zi. Firul epic urmareste povestea tinerei Holly, care a ramas recent vaduva si incearca sa gaseasca taria de a-si continua viata dupa moartea iubitului ei sot, Gerry. Perioada de recuperare ii este facilitata chiar de Gerry, care, inainte sa moara, ii pregateste lui Holly 10 scrisori, cate una pentru fiecare luna ramasa pana la sfarsitul anului. Toate scrisorile se incheie cu “P.S. Te iubesc”.

Cu toate ca nu este tocmai genul meu de carte, am decis sa ii acord o sansa in urma intalnirii cu Cecelia Ahern din toamna lui 2013. Scriitoarea irlandeza a fost prezenta atunci la Bucuresti pentru a-si lansa cartea “O suta de nume” si a facut o impresie foarte buna oferind raspunsuri sincere si detaliate intrebarilor despre scris si nu numai puse de fanii prezenti. Cum nu citisem nimic semnat de Cecelia Ahern, am hotarat sa incep cu prima ei carte, “P.S. Te iubesc”, pe care a scris-o la numai 21 de ani si care a devenit rapid bestseller international. Succesul cartii a fost suplimentat de ecranizarea realizata de studiourile Warner Bros, cu Hilary Swank si Gerard Butler in rolurile principale. 

Dupa ce Gerry moare din cauza unei tumori pe creier depistate prea tarziu, Holly, la numai 30 de ani, se confrunta cu incercarea grea de a trai singura, ca vaduva. Timp de cateva saptamani dupa disparitia lui Gerry, Holly isi petrece timpul in casa, poarta hainele sotului ei impregnate cu mirosul acestuia, cade intr-o profunda depresie. Familia si prietenii ei incearca sa o readuca la viata, dar vindecarea se face treptat si numai cu ajutorul scrisorilor pe care Gerry i le-a lasat. In prima zi din fiecare luna, Holly deschide o scrisoare si primeste, post-mortem, sfaturi de la sotul ei. Evident ca Holly nu ii poate refuza lui Gerry cerinta de a participa la karaoke (chiar daca are o voce oribila), de a merge intr-o excursie cu cele doua prietene – Sharon si Denise, de a-si gasi un job etc. Treptat, de dincolo de mormant, Gerry se asigura ca sotia lui isi pune la punct toate aspectele vietii, cerandu-i inclusiv sa isi gaseasca fericirea alaturi de un alt barbat. 

Am fost tentata sa abandonez lectura cartii pentru ca, la prima vedere, pare o scriere chick-lit ceva mai evoluata, gen de care nu sunt deloc pasionata. Romanul, desi usor siropos si simplist, nu iti face greata pana la capat; contine multe note amare, iar subiectul este suficient de puternic pentru a glisa din zona chick-lit in zona literaturii mai serioase. Finalul ales de scriitoare anuleaza cu totul gustul dulceag de pe parcurs. Prin prisma deznodamantului, Cecelia Ahern da dovada de profunzime si de capacitatea de a crea sensuri implicite. Singurul amendament ar fi legat de stilul extrem de simplist si accesibil in care este redactata cartea, mai mult ca probabil din ratiuni pur comerciale. Asezat intr-o alta forma, “P.S. Te iubesc” ar fi putut fi o opera literara de mai mare valoare si sunt convinsa ca Cecelia Ahern ar fi avut talentul scriitoricesc pentru a asterne pe hartie un altfel de roman in absenta sfaturilor editorilor.

In “P.S. Te iubesc”, intalnim iubirea in toate formele ei: iubirea de cuplu, prietenia, legaturile de sange, colegialitatea etc. Exista multe scene care reusesc sa trezeasca emotii puternice, de la plans la ras. Desi romanul are un subiect dramatic, tonul general este amuzant, auto-ironic si devine astfel o lectura usoara, nesolicitanta pentru cititor. 

Ecranizarea din 2007 schimba mai multe aspecte ale naratiunii (de exemplu: in carte, Holly are doi frati si o sora, in timp ce in film are numai o sora; in carte, actiunea se desfasoara in Irlanda, in film - in SUA si numai Gerry este din Irlanda; in film, tatal lui Holly isi abandoneaza familia etc), dar pastreaza esenta si subiectul principal. Toate adaugirile si modificarile din film adauga mai multa actiune, sare si piper, dar atmosfera simpla din carte este mai credibila si ofera mai multe ocazii de identificare a cititorului cu situatia. Cartea si filmul sunt destinate, dupa parerea mea, mai ales publicului feminin, dar reprezinta o lectura/o vizionare relaxanta si usoara oricui doreste sa faca o pauza intre doua carti care necesita mai multa concentrare. 

No comments:

Post a Comment