Recenzie "Ratiune si simtire" - Jane Austen

Titlu original: Sense and Sensibility
Autor: Jane Austen
Anul primei publicari: 1811
Limba din original: engleza

Jane Austen este asociata de cele mai multe ori cu cartea “Mandrie si prejudecata” (“Pride and Prejudice”) si majoritatea cititorilor isi limiteaza interactiunea cu autoarea la lectura acestui singur roman. Trebuie sa recunosc ca nici eu nu am citit, pentru multa vreme, o alta carte scrisa de Jane Austen in afara de “Mandrie si prejudecata” pentru ca traiam cu impresia ca toate vor fi la fel si vor trata aceleasi teme. Dupa vizionarea mini-seriilor TV ce au la baza romanele “Ratiune si simtire” (“Sense and Sensibility”) si “Emma”, mi-am dat seama ca ma inselasem si am decis sa citesc si celelalte carti ale lui Jane Austen.

“Ratiune si simtire” incepe in momentul in care doamna Dashwood si cele trei fiice ale sale, Elinor, Marianne si Margaret sunt nevoite sa se mute din casa lor din Norland dupa moartea domnului Dashwood, ca urmarea a testamentului prin care acesta lasa locuinta fiului sau dintr-o casatorie anterioara, John. Astfel, cele patru se instaleaza intr-o casuta modesta din Barton Valley, in zona rurala. Acomodarea cu noile conditii si cu noua situatie economica reprezinta o parte importanta a vietii femeilor Dashwood, dar romanul urmareste in continuare cu precadere doua povesti de dragoste: cea dintre Elinor (sora rationala si pragmatica) si Edward, fratele sotiei lui John Dashwood (cred ca a fi mai simplu sa desenam un arbore genealogic pentru a intelege relatiile de rudenie) si relatia dintre Marianne (sora mai sentimentala si sensibila) si Willoughby, un tanar din inalta societate pe care Marianne il cunoaste intamplator intr-una din plimbarile sale prin Barton Valley. 

De fapt, relatia care este analizata cu adevarat este cea dintre cele doua surori - Elinor si Marianne – felul in care se sustin reciproc in ciuda caracterului lor diferit. Este interesant (si oarecum amuzant) pentru cititorii din zilele noastre sa observe comunicarea impusa de societatea de la inceputul secolului al XIX-lea: nimeni nu stia cu cine este logodit pentru ca nimeni nu avea voie sa intrebe direct aceste lucruri; sentimentele erau ghicite (sau interpretate gresit) din gesturi marunte; puteai scrie luni la rand scrisori presupusului tau viitor sot pentru a afla apoi la un bal, de la un strain, ca respectivul se va casatori in cateva zile cu altcineva etc.

Dincolo de aceste aspecte care ne fac sa ne gandim cat de mult (sau nu) s-a schimbat societatea si comportamentul oamenilor, cartea lui Jane Austen analizeaza doua moduri diferite de a privi viata, doua valori dupa care sa iti ghidezi actiunile: ratiunea si sensibilitatea/simtirea. Pana la finalul romanului, descoperim ca ideea pe care Jane Austen doreste sa o transmita este ca cele doua – ratiunea si simtirea – nu sunt “rivale”, ci ca ar trebui sa coexiste si sa fie aplicate in mod echilibrat atunci cand luam decizii sau relationam cu alte persoane. Impresia mea personala este ca, la inceput, Jane Austen a dorit sa opuna cele doua caractere – rational si sensibil – si sa demonstreze valoarea superioara a unuia dintre ele in defavoarea celuilalt. Pana la final insa, autoarea da impresia ca se razgandeste si decide sa le impace pe cele doua in loc sa decida un castigator in favoarea caruia sa pledeze. 

In ansamblu, “Ratiune si simtire” mi s-a parut o carte foarte bine construita, cu personaje placute, de care te atasezi si cu o actiune usor de urmarit. Nu este nici pe departe o carte clasica stufoasa sau greoaie, asadar o recomand celor care doresc sa citeasca un roman clasic dragut in timpul iernii.