In „Viata face toti banii”, scrii despre multe situatii inedite: gandurile unei muste care pleaca in concediu, ale unui bebelus la propriul botez, aventurile unei carti de la tiparire pana la afisarea ei ca exponat de muzeu, conversatia unui tap cu vanatorul sau etc. Cum reusesti sa te pui in pielea acestor personaje sau de unde iti vine ideea de a scrie despre ele, de a le da o voce?
Am o fabricuta de idei pe care am construit-o din fonduri europene. Fabricuta produce mult mai mult decat pot scrie eu, asa ca multe idei iau calea exportului. Zilnic oamenii mei incarca trei tiruri cu idei. Sunt si riscuri. Ieri, spre exemplu, un tir s-a rasturnat intr-un sat din Ungaria si toti localnicii s-au repezit ca hienele sa-mi fure ideile, desi pun mana-n foc ca niciunul dintre ei n-avea veleitati de scriitor. Iar politistii ajunsi la fata locului ce-au facut? Au ridicat din umeri, ba mai mult, unul dintre ei si-a bagat in buzunar o idee crezand ca nu-l vede nimeni, insa ce sa vezi: tirul a luat foc si s-a produs un adevarat carnagiu (tirul transporta idei inflamabile) din care doar soferul a iesit cvasiviu. Chiar n-am idee cum de-a scapat.
Am subliniat in recenzia cartii „Viata face toti banii” ca, spre deosebire de multi alti scriitori romani contemporani, proza ta este mai orientata catre cititor decat catre sine, catre interiorul tau. Pentru cine scrii?
Pentru miile de milioane de romani care nu mai sunt. Am ferma convingere ca o buna parte dintre ei, dac-ar fi prins ziua de azi, mi-ar fi cumparat cartea macar de dragul copertii. Iar cartea mea ar fi devenit cartea lor de capatai. M-ar fi pomenit. M-ar fi imbogatit (ehe, trai pe vatrai as fi avut). M-ar fi laudat. M-ar fi adulat. Sincer, pentru ei scriu. Lor le dedic clipele de stradanie, toate zilele negre, toate noptile albe. Si cate nopti albe am avut... Mare ghinion pe capul meu ca mi-au murit toti cititorii. Unul n-a ramas in viata. Unul n-a-nviat.
Care sunt scriitorii tai preferati? Exista autori care te-au inspirat sa scrii?
Daniil Harms, Bohumil Hrabal, Ilf si Petrov, Eugen Ionescu, Razvan Petrescu, Dino Buzzati, Philip Roth, Jaroslav HaĊĦek, Salinger, Cehov, Caragiale, Luigi Pirandello, Truman Capote... am numit doar cativa din gasca mea.
Cum scrii? Ai anumite ritualuri pe care le respecti, un loc anume, obiecte pe care trebui sa le ai langa tine etc.?
Pentru a porni e de-ajuns sa-mi dau o palma, apoi sunt in stare sa scriu primele trei paragrafe. Ca sa scriu paragraful patru asa cum visez eu sa-l scriu de cand ma visez scriitor trebuie sa ma uit in zare, cat mai departe, cu ochii inchisi. Daca sunt inchis intre patru pereti, ceea ce tie nu iti doresc, ma reped la fereastra si ma uit in zare pana cand se-ntuneca. Atunci deschid ochii si paragraful patru imi apare in toata splendoarea. Pentru paragrafele cinci si sase am nevoie de un fruct. Poate fi banana sau mar, poate fi pepene, rosu sau galben nu conteaza, cu dop sau fara, pepene sa fie, oricat de multi samburi ar avea, o muscatura e de-ajuns pentru ducerea la bun sfarsit a paragrafelor cinci si sase. Pe sapte il pot pacali din vorbe, asta-i cel mai fraier, n-are pic de personalitate.
Ajungem astfel la paragraful opt, cand de obicei, subliniez de obicei, intru in criza, nimic pare ca nu mai functioneaza, sistemul meu imunitar este bombardat din toate partile, ma simt rau, fac febra, ma dor toate oasele de mor, chiar simt ca mor, ma ia cu lesinul, ma ia Salvarea si ma duce din spital in spital, la bal, iar la spital, ba la bal, ba la spital, apoi acasa, unde sunt internat. Mai intru in criza la paragraful nouasprezece, insa sa nu anticipam. Oricum nu exista termen de comparatie intre cele doua crize, la nouasprezece criza e de lunga durata, pare ca nu se mai termina de lunga durata ce e, pe cand la opt criza se rezolva in cateva zile stand la pat, cu perfuzii de alinturi si vorbe dulci din partea apartinatorilor. De la noua incolo nu am nevoie de nimic, nici macar de apa, ies din asternuturi si scriu ca un apucat, refuz orice partida de sex care mi-ar sta in cale, as putea scrie in mod diferit paragrafele noua – optsprezece de oricate ori vrea muschii pisicii mele, desi, recunosc, n-am pisica, doar papagal, adica sunt bun de gura, lucru bine stiut. In paranteza fie spus, criticii mei virtuali (ca altii n-am) au sesizat, cu un excelent simt critic ce-i caracterizeaza, ca aceste paragrafe sunt scrise parca de altcineva, respectiv de un mare maestru. La nouasprezece, dupa cum te-am avertizat, ma intampina cu bratele deschise urmatoarea criza, care se solutioneaza intotdeauna, subliniez intotdeauna, printr-un sejur personalizat de plus doua saptamani pe o insula exotica, cu palmieri. In ajunul intoarcerii, la umbra palmierilor, scriu paragraful nouasprezece si, daca adie vantul, un pic din douazeci.
Revin acasa fara chef de literatura, cu o frunza de palmier prinsa la ureche. Cand imi revine cheful, nu-mi mai place ce-am scris, sterg tot, absolut tot, inclusiv tot ce n-am scris, imi dau doua palme si m-apuc sa scriu plangand primele doua paragrafe.
Cum vezi proza scurta in peisajul literar contemporan romanesc?
In peisajul literar contemporan romanesc, proza scurta imi apare ca o gaza pierduta. Se citeste putina proza scurta, se publica putina si nu neaparat de cea mai buna calitate, editurile mari mai ca vor s-o scoata afara din peisajul literar contemporan romanesc, recenzentii nu prea o baga-n seama, iar gaza ramane gaza oricat s-ar da peste cap. Pacat sau bine totusi ca e-n viata, depinde de cum privesti lucrurile. Recunosc, am exagerat. Lucrurile nu stau chiar asa. Rectific: In peisajul literar contemporan romanesc, proza scurta imi apare ca o padure de stejari. Un stejar e Razvan Petrescu. Altul e Sorin Stoica. Altul e Lucian Dan Teodorovici. Altul - Florin Iaru. Altul - Cristian Teodorescu. Altul poate fi, dupa gust, Alex Tocilescu. Sau Florin Lazarescu. Sau Veronica D. Niculescu. Sau Vlad A. Popescu. Pardon, eu sunt un fir de iarba.
Cat vom avea de asteptat pana la a patra carte semnata Vlad A. Popescu?
Imediat ce o voi publica pe a cincea, insa nu mai devreme de inaltarea la cer a primelor doua, ma voi apuca de a patra, insa nu pot pronunta un termen limita atata timp cat primele doua carti sunt inca sanatoase tun. Cert e ca, dupa un numar de ani, opera mea se va compune din trei carti, adica a treia, a cincea si a patra, urmand ca dupa o pauza de tigara sa le scriu dintr-un foc pe a sasea, a saptea si a opta, in ordine alfabetica. Astfel, la batranete imi va ramane timp berechet pentru a noua, a zecea, si cu voia lui Dumnezeu – a unspea, cu care voi da lovitura. Ca fapt divers, nu voi apuca s-o vad publicata (asta poate si pentru ca, acum vad, am scris a unspea in loc de a unsprezecea).
Ce le recomanzi celor care doresc sa se apuce de scris?
Ce le recomanzi celor care doresc sa se apuce de scris?
Celor care vor sa se-apuce de scris le recomand sa se-apuce mai bine de cantat. Sa se gandeasca ca, avand in vedere conditia lor de debutanti, au de asteptat, in cel mai bun caz, pana le iese par alb copiilor lor pentru a li se vinde un exemplar dintr-o carte, asta in conditiile in care cartea s-ar afla in toate cele zece librarii din tara, care – in timp ce scriu – s-au facut noua, ceea ce inseamna c-ar publica la o editura mare, cu distributie in toate cele noua librarii din tara, care – in timp ce scriu – s-au facut opt, ceea ce inseamna ca le-ar pune Dumnezeu mana-n cap, si e putin probabil sa puna Dumnezeu mana-n capul unui debutant, chit c-ar avea zece capete si deci de zece ori mai multe sanse de castig.
Ramane scrisul de amorul artei. In treburi de amor sunt expert. Acelora care n-au de gand sa publice le recomand urmatoarele:
1. Sa nu incerce sa ma copieze, pentru ca sunt cu ochii pe ei (recent, am depistat o retea internationala de plagiatori, care preluau in jurnalele lor intime pasaje intregi din textele mele, fara sa puna ghilimele).
2. Sa fie permanent nemultumiti de ceea ce scriu, pentru ca, judecand la rece, n-ar avea niciun motiv sa fie altfel.
3. Sa-si imagineze diverse chestii-trestii. Daca imaginatia unui pretins scriitor nu lucreaza, ce e de facut? Nimic. Tema pentru acasa: Prima etapa – Imaginati-va ca eu scriu exceptional. A doua etapa (pentru cei cativa care au trecut de prima) – Imaginati-va ca va veni ziua, desi nu va veni niciodata, cand veti cuceri un mare premiu de literatura ce-mi poarta numele, impreuna cu un cec in valoare de nu mai putin de
_. _ _ _ . _ _ _ euro (net).
_. _ _ _ . _ _ _ euro (net).
No comments:
Post a Comment