Problema cu cuvintele

Ai invatat cum cuvintele se rostogolesc atunci cand le dai drumul, impinse de ceea ce se cheama “prea mult elan” sau poate prea multa naivitate si prostie, prea multa incredere sau disperare. In orice caz, prea multa.

Se opresc o clipa in aer si aproape ca poti sa le admiri continutul, sa previzualizezi impactul pe care il vor avea atunci cand se vor izbi de ochii sau de urechile celuilalt. E momentul in care nu mai poti face nimic, in care nu mai detii controlul. Cuvintele care au fost ale tale au uitat de unde au venit si au capatat un nou sens imediat ce au fost inhalate de celalalt. Acum sunt ale lui si, aproape de fiecare data, atunci cand cuvintele isi schimba caminul, e ca si cand s-ar reincarna intr-o alta viata, fara a-si mai aminti nimic din viata anterioara.

Problema cu cuvintele (in afara de cacofoniile pe care le creeaza) este ca, desi pot tine in ele intregul univers al unei persoane, in momentul in care le eliberezi, le descatusezi din tine si le daruiesti altcuiva, devin loiale noului “stapan” si isi lasa cu neobrazare in urma intentia care le-a propulsat intr-acolo.