Autor: Charlotte Perkins Gilman
Anul primei publicari: 1892
Limba din original: engleza
Cele trei povestiri din volumul “The Yellow Wall-Paper” de Charlotte Perkins Gilman plaseaza cititorul la limita zonei de confort, punandu-i in fata personaje si situatii instabile, care ii solicita gandirea si care il determina sa isi aleaga propria interpretare a celor expuse.
Dincolo de scriitura atmosferica, Charlotte Perkins Gilman construieste cateva personaje foarte vii, prezentate dinspre interior catre exterior, tehnica prin cititorul este ajutat sa se identifice mai usor cu acestea.
“The Yellow Wall-Paper”, povestirea care da numele volumului si care este si cea mai cunoscuta dintre cele trei, este prezentata la persoana I de catre o naratoare proaspat devenita mama si careia sotul ei, de profesie medic, ii pune diagnosticul de “depresie temporara”. Pentru a o ajuta sa se refaca, John inchiriaza o vila pe timpul verii, iar camera cu tapet galben in care o instaleaza fusese initial camera de joaca a copiilor. Din notele de jurnal ale femeii, descoperim interesul ei, care creste treptat, pentru tapetul galben din camera in care este tinuta prizoniera in mod neoficial. Tratamentul ei consta in repaus total si interdictia de a socializa, sub pretextul ca este prea slabita pentru a intretine conversatii sau pentru a se plimba macar in gradina vilei.
Lipsa de activitate si plictiseala isi spun cuvantul, astfel incat femeia isi indreapta atentia catre studierea modelului alambicat al tapetului scorojit care inveleste peretii “celulei” sale. Interpretarile ei ne duc cu gandul la mecanismele functionarii unei minti bolnave, insa, la o privire mai atenta, ajungem sa empatizam cu trairile femeii.
Tensiunea din aceasta proza scurta creste treptat si isi atinge punctul extrem in finalul neasteptat, care poate fi privit chiar drept un “final fericit”. Prizoniera isi gaseste eliberarea in insasi nebunia ei, care ii permite sa isi construiasca o lume proprie, ce ii ofera independenta si ocazia de a decide pentru ea insasi. Povestirea poate fi interpretata si ca un comentariu feminist la adresa vremurilor in care a fost scrisa (anul 1892) si in care destinul femeilor era decis de barbatii din vietilor lor – tati, soti, frati etc. Aceasta proza scurta ramane actuala prin mesajul inspirational pe care il ofera tuturor acelora care sunt nevoiti sa traiasca dupa reguli si conventii care nu li se potrivesc. “The Yellow Wall-Paper” vorbeste pentru cei carora nu le este permisa o voce proprie, pentru cei care nu isi gasesc rolul de “rotita” in mecanismul predefinit pe care l-il pune la dispozitie societatea.
As spune despre “The Yellow Wall-Paper” (tradusa la noi ca “Tapetul galben”) ca este o lectura importanta si necesara, iar faptul ca a fost scrisa la sfarsitul secolului al XIX-lea dovedeste un mare curaj din partea autoarei. Consider ca societatea nu a evoluat prea mult de atunci din acest punct de vedere si continua pana astazi sa tina prizonieri o serie de persoane/ caractere ce nu sunt modelate sau care nu accepta sa ia forma matritei pe care civilizatia noastra o considera drept “normala”.
Daca “The Yellow Wall-Paper” contine elemente specifice unui thriller psihologic, a doua povestire din volum, “The Rocking Chair”, este mai degraba un thriller cu valente de paranormal. Doi prieteni aflati la inceputul carierei jurnalistice inchiriaza doua camere de locuit intr-o casa oarecare, fiind atrasi de imaginea pe care o vad intr-o zi pe fereastra uneia dintre camere, si anume reflexia aurie a soarelui in parul unei fete misterioase care se da intr-un balansoar. Scriitura care te face sa te uiti dupa umar la fiecare rand citit nu promite nimic bun pentru destinul celor doua personaje. Scartaitul balansoarului ii face pe fiecare dintre cei doi sa creada despre celalalt ca foloseste scaunul, cu toate ca nu este asa. De asemenea, fata continua sa fie vazuta de la fereastra, dar atunci cand fiecare dintre cei doi patrunde in camera cu pricina, nu este nimeni acolo, cu exceptia scartaitului scaunului, care anunta, in mod inspaimantator, o prezenta umana.
Finalul nu rezolva misterul si ramane astfel la latitudinea cititorului sa isi construiasca propria explicatia pentru grozaviile care au loc.
Ultima povestire din volum, “Old Water”, da impresia unei scriituri mai optimiste la inceput, dar se dovedeste a fi vorba, de fapt, despre un umor negru pe care Charlotte Perkins Gilman il reuseste cu deosebita maiestrie. In aceasta proza scurta este vorba despre o adolescenta pe care mama ei planuieste sa o marite cu un artist mult mai in varsta decat ea. Fata, pasionata de vaslit si alte activitati sportive, nu este catusi de putin interesata de acesta, ci este total plictisita de referintele lui la marii clasici si la notiuni abstracte de filozofie sau arta. Comicul macabru iese la iveala la final, prin solutia pe care adolescenta o gaseste pentru a scapa de acest pretendent enervant.
Per ansamblu, volumul mi-a placut foarte mult si il recomand cititorilor pasionati de proza scurta. Toate cele trei povestiri constituie exemple de scriitura impecabila si de maiestrie in arta complicata a construirii unor personaje, situatii si idei complexe pe parcursul unui numar limitat de pagini.
No comments:
Post a Comment