Un hiat... ca o pauza intre ceva si altceva, o perioada neglijabila ulterior, dar pe care totusi trebuie sa o traiesti; ca un salt peste o baltoaca intr-o zi ploioasa, o saritura in care ti se pare ca nu ai desprins inca piciorul stang de pe asfalt inainte sa il pui jos pe dreptul...
O lipsa, o gaura efectiva de sunet, care pare sa nu insemne nimic, sa nu conduca spre nicaieri. O plonjare catre viitor din care lipseste momentul aterizarii...
E greu de inteles cum ne deplasam dintr-un moment in altul daca intotdeauna suntem intr-un moment... Cand se mai produce deplasarea efectiva, cand parcurgem distanta temporala de la A la B? Cand sarim din trecut in viitor? Unde e prezentul?
Totul e o planificare si totul e o reamintire... Simt de multe ori ca nu sunt. Ma autoiluzionez ca am fost si sper ca voi fi. Am ajuns in punctul in care pot sa rememorez ziua de maine.
