Titlu original: The Good Mayor
Autor: Andrew Nicoll
Anul primei publicari: 2008
Limba din original: engleza
“A fost odata ca niciodata” de Andrew Nicoll este o induiosatoare poveste de dragoste intre Tibo Krovic, primarul orasului Punct, si secretara sa, Agathe Stopak. Cu toate ca universul creat de scriitor este unul fantastic, impregnat de atmosfera specifica basmelor, obstacolele care stau in cale iubirii dintre cei doi sunt cat se poate de recognoscibile noua, vietuitori ai lumii reale.
Agathe este casatorita cu un barbat pe care nu il mai iubeste, cauza principala a ruperii legaturii amoroase dintre ei fiind pierderea fiicei lor la o varsta foarte frageda. Onoarea publica a lui Tibo ar fi patata daca acesta ar avea in mod declarat o relatie cu secretara sa, o femeie maritata. Cei doi au insa si alte probleme, cu radacini mai profunde, ingropate in personalitatea si in trecutul fiecaruia: lipsa de comunicare, neincrederea, orgoliul. Ca in orice poveste de dragoste, asistam ca cititori la momente magice, pline de optimism si romantism, dar si la intamplari nefericite, alegeri gresite si sentimente ranite.
Intamplarile sunt povestite de Sfanta Walpurnia, “barboasa fecioara martira, ale carei rugi infocate ca Cerul s-o binecuvanteze cu darul urateniei pentru a ramane casta fusesera rasplatite cu o generozitate miraculoasa. Sfanta Walpurnia fusese de doua ori binecuvantata: intai cu o barba de o bogatie monstruoasa, si apoi cu un potop de negi, care ii acopereau tot trupul si pe care ii arata oamenilor din Punct aproape zilnic, intr-un efort neobosit de a-i tine departe de pacat.” Walpurnia detine rolul de narator omniscient datorita reprezentarilor sale in icoane, sculpturi etc. asezate la loc de cinste in toate locurile in care se desfasoara povestea.
Lumea aparte creata de Andrew Nicoll te captiveaza de la primele pagini, iar personajele se potrivesc perfect cu decorul imaginat, un univers micut, ce pare a fi luat fiinta in lada cu jucarii uitate ale vreunui copil sau in sala cu recuzita a unui teatru abandonat. Lectura cartii iti aminteste in mod discret de lucrurile importante, de ceea ce conteaza cu adevarat, dar adauga si praf de stele peste intreaga poveste. Ca in basme, cei doi sunt ajutati de forte supranaturale sa faca ceea ce ei insisi nu sunt in stare sa faca, cu toate ca le-ar sta in putere daca s-ar stradui mai mult.
“A fost odata ca niciodata” este mai mult despre atmosfera in sine a cartii, despre stilul de a scrie al lui Andrew Nicoll si mai putin despre intamplarile care au loc. Este imposibil de redat intr-o recenzie caldura, duiosia sau umorul pe care cartea le emana. Recomand, asadar, lectura acestei carti deosebite in zilele in care va simtiti mai aproape de magia nevazuta a lucrurilor si a oamenilor decat de conturul lor real.
Citate din "A fost odata ca niciodata" (preluate din editia aparuta la editura ALLFA, 2014, traducere de Ioana Vacarescu):
"Nu insemna nimic. Pur si simplu asa fac pasarile. Unele pasari isi intind aripile si plutesc deasupra oceanelor, pierzandu-se in zare, pe cand altele trebuie sa dea intruna din aripi, de parca ar fi niste jucarii cu cheita, doar ca sa ajunga de la o ramurica la alta. Ce poate sa insemne asta? Nimic! Ce inseamna cand o femeie in toata firea incearca sa gaseasca o semnificatie unui fapt atat de banal? Unele pasari zboara asa, altele zboara altfel, frunzele cresc in copaci, frunzele cad din copaci, un barbat te vrea, dupa aia nu te mai vrea, se naste un copil, moare un copil. Asta e tot. Nimic nu are sens."
"Se pacaleau unul pe celalalt in fiecare zi, intr-o mie de moduri, si niciunul nu indraznea sa recunoasca deschis ca lipseste ceva, niciunul nu indraznea sa vorbeasca despre durerea pe care o simte, niciunul nu era dispus sa spuna ce are pe suflet. Mai-mai ca se pacaleau singuri."
"Nu se poate face nimic, iar lucrurile care nu pot fi schimbate trebuie sa le induram."
"Tibo stia ca oamenii pot fi cruzi unii cu altii chiar si fara sa faca, de fapt, nimic, fara sa se bata sau sa tipe unii la altii, ci pur si simplu nedandu-si unul altuia ocazia de a face gesturi frumoase."
"Oamenii au capacitatea aproape infinita de a se amagi singuri, negandi cu incapatanare lucruri cat se poate de evidente. Dispune de resurse inepuizabile cand vine vorba sa credem in ceva mai frumos decat adevarul care ne priveste drept in fata. Si ce binecuvantare e asta! De-asta scriem poezii. De-asta cantam, pictam si construim catedrale. De-asta exista coloane dorice acolo unde ar fi fost la fel de bine-venit si un trunchi de copac. E un dar minunat, glorios si plin de suferinta. Asta ne face oameni."
"Tibo se hranea cu fantasmele obisnuite ale iubitului parasit. Isi imagina ca murise si totusi, cumva, inca mai putea sa se bucure de delicioasa, dulce-amaruia senzatie pe care o avea cand Agathe ingenunchea la mormantul lui si il uda cu lacrimile ei de remuscare. Isi imagina la nesfarsit ziua in care ea avea sa-si vina in fire, sa-i apara in pragul usii, impplorandu-l sa o ierte, recunoscandu-si greseala, declarandu-l pe Tibo stapan peste inima ei. Si apoi bucuria, pura fericire a momentului in care o lua in brate, ii saruta lacrimile si o conducea spre patul lui. Nici dupa trei ani Tibo nu se putea hotari daca aceasta incantare putea rivaliza cu placerea de a-i tranti usa in nas."
"Iata ce stiu eu despre viata. Am invatat ca in lumea asta nu exista atat de multa iubire incat sa ne permitem s-o risipim. N-avem voie sa irosim nici macar un strop. Daca aveam norocul s-o gasim, oriunde am gasi-o, trebuie s-o pastram si sa ne bucuram de ea cat de mult putem, pentru cat de mult timp putem, pana la ultimul sarut [...]."
No comments:
Post a Comment