Recenzie "Mica printesa" - Frances Hodgson Burnett

Titlu original: A Little Princess
Autor: Frances Hodgson Burnett
Anul primei publicari: 1905
Limba din original: engleza

“Mica printesa” de Frances Hodgson Burnett este una dintre acele carti pentru copii care contin la fel de multe invataminte si pentru adulti, indiferent de momentul din viata in care sunt citite. Povestea micutei Sara Crewe, care ajunge saraca dupa ce tatal ei pierde intreaga avere, a devenit deja clasica, a fost ecranizata si republicata in nenumarate editii, in diferite tari. Cu toate ca povestea este trista si dramatica, rezultatul final este ca insufla speranta si increderea ca, orice s-ar intampla, nu suntem singuri si vom gasi intotdeauna alinare in puterea miraculoasa a imaginatiei.

Intamplarile din carte incep cu momentul in care Sara, o fetita de sapte ani, este inscrisa de tatal ei, capitanul Crewe, la o scoala de fete cu internat din Anglia victoriana. Sara s-a nascut in India (la acea vreme, colonie britanica), iar mama ei a murit cand fetita era foarte mica. Dat fiind acest context, intre tata si fiica se leaga o relatie foarte puternica, cei doi se iubesc foarte mult si se consoleaza reciproc. In urma unei investitii nefericite a intregului sau capital intr-o mina de diamante, capitanul Crewe pierde toti banii, se imbolnaveste de suparare si moare. 

Vestea mortii tatalui ei o devasteaza pe Sara, dar aduce cu sine si schimbari radicale pe plan financiar. Fetita ramane copilul nimanui, la mila domnisoarei Minchin, proprietara internatului. Aceasta obisnuia sa se poarte frumos cu Sara atunci cand fetita era bogata, dar odata ce situatia ei materiala se schimba, domnisoara Minchin decide sa o foloseasca pe post de servitoare, ii repartizeaza cele mai grele indeletniciri din internat, ii ia toate hainele si jucariile (cu exceptia unei papusi) si o muta in pod.

Singura forta care o ajuta pe Sara sa indure toate acestea este imaginatia sa debordanta. Ii fusese simplu sa se considere o mica printesa atunci cand era bogata si nu ii lipsea nimic, dar adevaratul test al detinerii demnitatii si mandriei specifice unei printese se da pentru Sara abia atunci cand aceasta pierde tot. “Mica printesa” ar trebui citita probabil de toti acei copii rasfatati ale caror calitati si puncte forte de personalitate le parvin din exterior – de la parinti, din mediul in care s-au nascut, din contextul favorabil in care traiesc. Multi dintre acestia dezvolta inca din copilarie o aroganta nejustificata fata de copiii (si, mai tarziu, oamenii) care nu au avut parte de aceleasi avantaje ca ei. Experienta eliberarii de toate aceste ”carje” care le sustin mandria – fie si numai prin lectura unei carti cu aceasta tema, cum este “Mica printesa” – cred ca i-ar ajuta sa isi deschida ochii, sa fie constienti de realitatea lumii in care traiesc si sa fie pregatiti sa gaseasca in ei insisi taria de a depasi momentele dificile atunci cand nu vor mai beneficia de suportul pe care il primesc in mod gratuit. Sara insasi, ca personaj, este usor detestabila la inceputul cartii. Nu ai cum sa nu te gandesti ca cititor la faptul ca toate complimentele care i se aduc si, pana la urma, toate calitatile pe care le are in comparatie cu ceilalti copii (faptul ca vorbeste mai multe limbi straine, este o fire deschisa si prietenoasa, ii invata pe ceilalti copii sa faca diferite lucruri etc.) se datoreaza educatiei si stilului de viata la care a expus-o tatal ei extrem de bogat. Abia dupa ce Sara demonstreaza ca inteligenta, omenia si taria de caracter ii sunt specifice indiferent de contextul material in care traieste, cititorul poate empatiza cu ea si o poate considera simpatica. 

Povestea este una simpla, clasica, aproape telenovelistica, dar o consider o lectura necesara pentru lectiile pe care le transmite. Indiferent de situatie, oamenii “adevarati” isi vor pastra valoarea, demnitatea personala si mandria. O boala grava ce acapareaza societatea contemporana ca o adevarata epidemie este superficialitatea, personalitatea “dupa cum bate vantul”, moda oamenilor fara coloana vertebrala, fara parere proprie, fara demnitate si fara taria de a sustine ceea ce cred. Lectura unei carti precum “Mica printesa” inca din perioada copilariei poate fi o farama de speranta pentru a construi o societate diferita, cu oameni de valoare.

Pe langa Sara, despre a carei evolutie citim pe parcursul cartii, ne mai intalnim cu o distributie interesanta de personaje: Ermengarde, o fetita la fel de bogata pe cat era Sara initial, dar care refuza sa citeasca sau sa invete din cauza presiunilor pe care le exercita asupra ei tatal sau, un barbat extrem de cult si invatat; Lottie, o alta fetita de la internat, dar mai micuta, de numai patru ani, pe care Sara o ia sub aripa ei si ii tempereaza apucaturile isterice spunandu-i povesti; Becky, fetita-servitoare, care doarme in camera alaturata camerei Sarei din pod; maimutica vecinilor, care ii face vizite ocazionale Sarei; papusa Emily; familia numeroasa Carmichael; vecinul, domnul Carrisford, si servitorul acestuia, indianul Ram Dass etc.

“Mica printesa” a fost transformata in film de mai multe ori de-a lungul timpului, insa cea mai cunoscuta ecranizare este cea cu actrita Shirley Temple in rolul Sarei. Aceasta ecranizare nu respecta insa indeaproape firul narativ al cartii lui Frances Hodgson Burnett. Alte adaptari ale cartii au fost realizate pentru scena, ca piese de teatru sau ca musical-uri. Desigur, fiind vorba despre o carte pentru copii, au fost realizate si diferite animatii ce au la baza povestea micutei Sara Crewe. 

Recomand cartea tuturor copiilor de peste 7 ani (aici incluzand si adultii care, la fel ca mine, nu au apucat sa o citeasca in copilarie) pentru ca intamplarile povestite sunt pline de aventuri interesante si aduc atat lacrimi si intristare, cat si multe zambete si rasete.