27/09/2015

Recenzie "Despre iubire si moarte" - Patrick Suskind

Titlu original: Uber Liebe und Tod
Autor: Patrick Suskind
Anul primei publicari: 2005
Limba din original: germana

Asa cum reiese cu usurinta din titlu, “Despre iubire si moarte” de Patrick Suskind este o lucrare de eseistica dedicata celor doua forte opuse care ne guverneaza existenta, actiunile si sentimentele, si anume iubirea si moartea. Indisolubil legate una de cealalta, cele doua concepte sunt ilustrate ingenios de Suskind prin apelul la exemple din viata reala, dar si prin referinte la clasicii literaturii sau ai filozofiei. Astfel, la inceputul aceste scurte carti, de numai 80 de pagini, autorul se intreaba ce este iubirea adevarata si ne propune, in acest sens, un fel de chestionar cu trei variante de raspuns – dand trei exemple de cupluri care traiesc dragostea in moduri cat se poate de diferite.

26/09/2015

Recenzie "Cele zece iubiri ale lui Nishino" - Hiromi Kawakami

Titlu original: Nishino Yukihiko no koi to boken
Autor: Hiromi Kawakami
Anul primei publicari: 2003
Limba din original: japoneza

Este intotdeauna reconfortant sa citesti o carte care se dovedeste a fi exact asa cum te-ai fi asteptat sa fie. Acesta a fost sentimentul pe care l-am avut citind “Cele zece iubiri ale lui Nishino” de Hiromi Kawakami. In stilul tipic scriitorilor japonezi contemporani, autoarea cuprinde sentimente foarte specifice in gesturi si intamplari simple. Paradoxal, scriitura minimalista si subtila transpune perfect relatiile neconventionale si complicate dintre personaje. Este foarte dificil sa exprimi in cuvinte legaturile care ii unesc pe Nishino si femeile care i-au traversat viata; cu toate acestea, Hiromi Kawakami reuseste cumva sa puna degetul pe o senzatie, pe o conexiune sau un sentiment si sa le faca tangibile si pentru cititor.

04/09/2015

Recenzie "Tronul de clestar" - Sarah J. Maas

Titlu original: Throne of Glass
Autor: Sarah J. Maas
Anul primei publicari: 2012
Limba din original: engleza

Seria “Tronul de clestar” de Sarah J. Maas a castigat cu usurinta si rapiditate numerosi fani in intreaga lume, dar a starnit si controverse. Cu toate ca am apreciat prima carte din aceasta serie (ce poarta acelasi titlu, “Tronul de clestar”), ma situez in tabara celor care aduc critici atat povestii in sine cat si constructiei personajelor.   

Celaena Sardothien, o tanara de 18 ani, este cea mai de temut asasina din tinutul Adarlan. Dupa ce este tradata de o persoana necunoscuta, ajunge prizoniera in minele de sare din Endovier, un fel de inchisoare/zona de tortura in care sunt trimisi delincventii. Dupa un an de munca in mina, batai constante cu biciul si alte torturi asemenea, Celaena are o sansa de a scapa din acest infern. Printul mostenitor al Adarlanului, Dorian Havilliard, ii propune o oferta imposibil de refuzat: daca Celaena il insoteste la curtea regala si castiga turneul in urma caruia va fi ales “campionul” regelui (de fapt, asasinul personal al regelui), va fi lasata in libertate dupa 4 ani de serviciu in slujba acestuia.