As vrea sa traiesc intr-o lume in care lumanarile ard pana la capat

Zambetul mi-e oprit de gandul suferintelor viitoare, lacrimile-mi sunt stopate de constiinta existentei unor dureri mai mari decat a mea, cuvintele nu mai aluneca pentru ca nu reusesc sa-si prinda tot sensul in saltul scurt de la mine la tine... Totul e amar si atat de neterminat.

Cred ca suntem niste lumanari a caror flacara a fost stinsa suflandu-se peste ea. Ce diferenta ar fi daca am fi niste lumanari lasate sa arda pana la capat, sa se consume, in toate sensurile... In schimb, se sufla peste flacara noastra si nu mai ramane altceva decat ceara rece, un bat absurd care isi cauta in intuneric lumina pe care o purta inainte. Poate ca trebuie sa murim, intr-adevar; poate ca nu exista alta solutie si asta e singura posibilitate. Dar parca am merita sa murim altfel, parca am avea dreptul sa ardem pana la capat astfel incat sa nu mai ramana din noi niciodata o lumanare fara flacara... Ar fi parca mai corect si mai putin crud sa ni se conserve lumina atat timp cat inca existam, cat ceara nu s-a consumat inca. Nu ar trebui sa le supravietuim viselor noastre; e prea crud ca trebuie sa ne vedem luminand pentru ca apoi sa ni se ia aceasta lumina si sa fim lasati ca neputincioase lumanari fara flacara. 

Daca am arde de la un capat la altul, fara sa stim se inseamna sa fii o lumanare fara focul din varf, am arde intr-adevar mai repede, dar nu am cunoaste suferinta. Am crede ca asta este viata, ca ea poarta mereu o flacara. Dar cineva sufla la un moment dat pe noi si ni se stinge mica lumina proprie. De atunci, stim ca exista si altfel, ca nu vom arde mereu. Cat se chinuie sa arda o lumanare care nu a fost aprinsa? Cum ajunge sa moara? Si chiar daca in cele din urma piere, se consuma cumva si moare, o face dupa lungi chinuri... altfel decat daca ar fi ars de la un capat la altul.

As vrea sa traiesc intr-o lume in care lumanarile ard pana la capat fara sa fie stinse de suflul rautacios al nimanui. Si chiar daca, din cine stie ce intamplare, o lumanare s-ar stinge, as vrea ca celelalte sa ii ofere din flacara lor. Doar focul nu se injumatateste daca il imparti cu o alta lumanare, nu? Nici sentimentele... si totusi facem atat de mare economie la ele.

Si daca, din cine stie ce intamplare, o lumanare s-ar stinge si nicio alta lumanare nu i-ar oferi din flacara ei, as vrea sa vina “domnul cu chibritul” si sa o aprinda din nou...