05/10/2013

Intalnire cu Cecelia Ahern

Zilele trecute, a venit in Romania scriitoarea irlandeza Cecelia Ahern, cu ocazia lansarii celui mai recent roman al sau, “O suta de nume” (“One Hundred Names”), la editura Allfa (Grupul Editorial ALL), colectia Strada Fictiunii. Am facut si eu parte din mica multime care s-a adunat la Libraria Humanitas Kretzulescu din Bucuresti pentru a o cunoaste, pentru a-i adresa cateva intrebari si pentru a-si personaliza cartea cu un autograf al autoarei.

Trebuie sa mentionez de la inceput ca nu am citit niciuna din cartile Ceceliei Ahern pana la momentul intalnirii cu scriitoarea, dar am auzit foarte multe despre ea si i-am tot vazut titlurile pe rafturile cu bestsellers ale librariilor. Am vrut sa o cunosc tocmai pentru a ma convinge daca merita sau nu sa ii lecturez scrierile. Si m-am convins. 

Pe parcursul scurtei reuniuni cu cititorii ei (sau cu viitorii ei cititori, in cazul meu), Cecelia Ahern a spus cateva lucruri foarte interesante pentru cei care doreau sa o cunoasca mai bine si/sau pentru cei care doresc sa devina, la randul lor, scriitori.

Intrebata daca scrie cu gandul la cititori sau o face pentru a se elibera de anumite trairi din interior, Cecelia a spus ca scrisul si cartile ei sunt in exclusivitate despre ea, nu despre cititori; ca scrie ceea ce simte, nu gandindu-se la ce i-ar placea unui potential cititor sa citeasca. Atunci cand scrie ceva trist, plange, iar cand povesteste intamplari vesele, rade. Dupa parerea mea, este chiar in beneficiul cititorului ca scriitorul sa scrie pentru sine si nu pentru public. Cu cat este mai autentica si naturala scrierea, cu atat este mai mare valoarea literaturii produse si mai profunda conexiunea care se infiripa intre autor si cititorii sai, o conexiune mediata de cuvinte. 



Apropo de cuvinte, Cecelia Ahern amintea de primul sau roman (“P.S. Te iubesc”), in care rolul principal il joaca scrisorile, deci cuvintele scrise. Ne-a marturisit ca, pentru ea, cuvintele care ii sunt adresate in scris de catre alte persoane au o semnificatie aparte, ca si cand i s-ar darui pe vecie o parte din persoana respectiva. Intr-adevar, cuvintele au puterea de a cuprinde multe intre literele lor, iar angajamentul pe care si-l asuma cineva atunci cand “pronunta” in scris un sentiment, o idee sau o parere nu poate fi, de multe ori, egalat de vorbele rostite. Si eu cred in valoarea cuvintelor scrise, fie ca este vorba despre o carte, o scrisoare, un simplu mesaj sau o notita. Cuvintele scrise raman ca o extensie a mintii si a sufletului cuiva chiar si dupa disparitia persoanei respective (prin moarte sau prin simpla absenta), aspect care nu poate fi egalat nici de o fotografie, nici de un obiect apartinand omului respectiv, nici de orice altceva. Cuvintele scrise si daruite (sub forma scrisorilor, a mesajelor, a cartilor etc.) sunt o emanatie a constiintei unei persoane si o dovada incontestabila ca acel individ a existat, a gandit si a simtit.

Interesante mi s-au parut si obiceiurile pe care le are Cecelia atunci cand scrie, precum si explicatiile pe care le gaseste pentru aceste tabieturi. Mai intai, redacteaza paginile viitoarei ei carti de mana, dupa care copiaza totul in format electronic. Astfel, spune ea, scrie o data cu inima si revizuieste a doua oara cu creierul sau ratiunea. (Marturisesc ca fac acelasi lucru cu textele din zona de “Sedimente”, de aceea am fost destul de impresionata de aceasta declaratie.) In timp ce scrie ultimul capitol/ultimele pagini ale unei carti, Cecelia plange incontrolabil pentru ca se desparte practic de personajele si universul pe care le-a creat; dar dupa ce romanul este incheiat, obisnuieste sa bea un pahar de sampanie de una singura pentru a sarbatori.



Cartile Ceceliei Ahern, desi sunt niste basme moderne, povesti romantice, dedicate in special publicului feminin, nu au ca deznodamant “salvarea” eroinei de catre un print fermecator cu care va trai fericita pana la adanci batraneti. Romanele Ceceliei sunt despre puterea de a trece mai departe de unul singur peste greutati, peste zilele imposibile, peste suferintele care par sa ne darame. Daca persoanele care ii citesc cartile gasesc in acestea taria si impulsul de care au nevoie pentru a merge inainte, Cecelia considera ca misiunea ei a fost indeplinita. Intrucatva, acest frumos deziderat este reflectat si de o declaratie pe care scriitoarea a facut-o la un moment dat (o redau aici asa cum apare pe coperta interioara a cartii “P.S. Te iubesc”, editia a 5-a, aparuta la editura Allfa, in 2013, tradusa de Marilena Iovu): 

Eu cred in magia cartilor. Cred ca, in anumite momente ale vietii, suntem atrasi in mod deosebit de anumite carti cand ne plimbam fara tinta pe culoarele unei librarii, fara sa avem vreo idee ce vrem sa citim si, dintr-odata, gasim cea mai frumoasa carte, cea mai buna si mai potrivita, privindu-ne drept in fata. Cartile au puterea de a-si gasi drumul in viata noastra.”   



Cecelia Ahern s-a nascut pe 30 septembrie 1981 la Dublin, in Irlanda si este licentiata in jurnalism si comunicare media. La numai 21 de ani, scria primul sau roman, “P.S. I Love You”, devenit rapid un bestseller international: publicat in peste 46 de tari si vandut in peste 6 milioane de exemplare, ecranizat in 2007 cu Hilary Swank si Gerard Butler in rolurile principale. Pana in prezent, Cecelia a scris 9 romane (“P.S. I Love You”, “Where Rainbows End”, “If You Could See Me Now”, “A Place Called Here”, “Thanks for the Memories”, “The Gift”, “The Book of Tomorrow”, “The Time of My Life”, “One Hundred Names”), mai multe povestiri si a fost co-realizatoarea serialului “Samantha Who?” (castigator de premiu Emmy).

Cecelia Ahern este fiica fostului prim-ministru al Irlandei, Bertie Ahern. In prezent, este casatorita si are doi copii. Este foarte implicata in actiuni caritabile, donand mare parte din sumele obtinute din drepturile de autor.

3 comments: