Uneori e timpul sa te lasi purtat de un val de tristete atat de mare incat iti inunda capul, sa te indrepti apoi spre mal si sa te intinzi pe nisipul moale al resemnarii, privind in sus la cerul instelat de visele in care ai crezut. Intinzi mana spre ele, ai senzatia ca le suprinzi in palma, dar sunt de fapt atat de departe incat nici cea mai nepamanteasca dorinta nu te va purta la ele. Le numeri incet, una cate una, le organizezi in constelatii si iti indrepti apoi privirea spre stanga sau spre dreapta, unde vor straluci intotdeauna alte stele spre care sa-ti inalti mainile. Desi par o infinitate, ar fi mai eficient sa numeri firele de nisip pe care stai intins in loc sa aduni rar astri de neatins.
Ma tem ca nu voi putea renunta niciodata la obiceiul prost de a sta intinsa pe resemnare numarand totusi stelele de pe cerul negru al sperantei. Valurile de durere si tristete care ajung uneori pana la mine la mal se retrag de fiecare data, lasand mereu nisipul ud, atat de ud incat imi amorteste plamanii.
No comments:
Post a Comment