26/08/2013

A tot palpait pana s-a stins... (sau agonia becului din bucatarie)

Poate sa vorbesti tot timpul despre incercari ratate, frustrari, esecuri, nedreptate si lipsa de orice devine plictisitor si autosabotant. La un moment dat, devine o rutina sa fii un pierzator, sa te chinui de o mie de ori mai mult decat altii pentru lucruri pe care nici nu le obtii pan la urma. La un moment dat, devine chiar normal ca totul sa mearga prost si nimic sa nu iasa cum trebuie. Te obisnuiesti cu tine asa, exemplul definitoriu de ratat, devii prea obosit sa-ti mai contesti situatia si faci greseala de a o accepta ca atare, de a te multumi cu toate rahaturile care ti se servesc, de a fi intotdeauna cel care nu merita nimic. Pentru ca ai incredere in evaluarea celorlalti, conform careia esti estimat undeva la zero, adopti aceeasi impresie despre tine si ajungi sa te consideri un nimic si  mai mare decat te cred ceilalti. E mai usor asa sa inghiti pastilele amare de fiecare zi pentru ca e ca si cand ti-ai fi amortit simturile inainte. Nu mai simti gustul, nu mai doare. Daca intre a-ti contesta situatia si a incerca sa o schimbi (fara rezultat, ce-i drept) si a te autoconvinge ca intr-adevar asta meriti, alegi a doua varianta, vei deveni cu siguranta o nulitate pentru ca a disparut pana si ultima (sau singura) persoana care mai credea in tine, adica tu.

E greu sa crezi in lucruri pe care nu le sustine nimeni, dar e si mai greu sa sustii lucruri pe care nu le sustine nimeni. Uneori, esti prea slab sa o faci pe a doua, dar ar trebui sa fie inadmisibil sa nu o faci nici pe prima. Cand ai incetat sa crezi in tine, ai incetat practic sa existi. Nu pentru ceilalti, pentru ca oricum nu ai existat niciodata pentru ei, dar pentru tine. Nu vei mai exista nici pentru tine si atunci pentru cine pretinzi sa mai existi?  

4 comments:

  1. O bibliografie:
    1831 - Lost his job
    1832 - Defeated in run for Illinois State Legislature
    1833 - Failed in business
    1834 - Elected to Illinois State Legislature (success)
    1835 - Sweetheart died
    1836 - Had nervous breakdown
    1838 - Defeated in run for Illinois House Speaker
    1843 - Defeated in run for nomination for U.S. Congress
    1846 - Elected to Congress (success)
    1848 - Lost re-nomination
    1849 - Rejected for land officer position
    1854 - Defeated in run for U.S. Senate
    1856 - Defeated in run for nomination for Vice President
    1858 - Again defeated in run for U.S. Senate
    1860 - Elected President (success)
    Nu e bibliografia completa a primului presedinte american asasinat, Abraham Lincoln... poate toti avem nevoie de acea sansa de a incerca, si curajul de a incerca din nou? Poate nu sunt ratati, ci doar oameni in adormire....oare care o fi mai grav?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ce se intampla insa cu oamenii care, prin contextul si nesansa de care au parte, nu ajung sa isi demonstreze niciodata potentialul? Este destul de simplu sa ne raportam la exemple ca cel al lui Lincoln, dar cum ar fi fost perceput el (de sine insusi si de restul omenirii) daca nu ar fi ajuns sa fie ales presedinte, daca nu ar fi reusit? El ar fi fost practic acelasi ca persoana si ca potential, doar ca nimeni nu ar fi aflat asta (poate nici macar el insusi, descurajat de "esecurile" suferite - intre ghilimele pentru ca e vorba despre niste conventii sociale - cum sunt succesul si esecul definite la nivel social). Eu ma refeream mai mult la faptul de a crede in tine fara sa ai nevoie de dovezi sau de confirmari din partea societatii; sa iti construiesti propriul sistem de valori si sa te ridici la inaltimea lui cu fiecare gest pe care il faci astfel incat sa fii un invingator pentru tine.

      Delete
  2. Geniile si marii ganditori nu au avut recunoasterea societatii decat post mortem, de cele mai multe ori. Depinde doar de tine, si de cei din jurul tau sa te automotivezi si sa mergi mai departe, totul e in mintea ta, si ea e cel mai mare aliat sau dusman al tau....
    Daca omul nu se poate dovedi din cauza mediului si a conjuncturilor, ori se complace, ori nu s-a nascut in epoca si in mediul care sa-l valorifice din plin, daca societatea te ridica si te indruma pe un drum de succes, pe care tu doar il urmezi ca o marioneta, care mai e meritul tau? Sau mai poate fi si un alt aspect...cati programatori de calculatoare, ingineri, medici care puteau fi talentati au murit fara sa aiba tagenta cu domeniul in care ar excela?cati piloti talentati de avion au murit cand omul doar visa sa zboare?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, fiecare epoca are valorile si etaloanele ei de judecata... Si nu e vorba numai de limitarile de pe plan profesional (ingineri, medici, piloti si ce mai aminteai tu), ci si pe plan general uman. Poate ca lumea de astazi nu ofera conditiile de existenta si de afirmare pentru un individ cu anumite calitati umane (valori de personalitate, de viziune asupra vietii/existentei) asa cum pe vremea in care "omul doar visa sa zboare" au murit multi piloti talentati. Poate in viitor vor fi valorizate trasaturile de caracter care acum sunt otracizate... macar la asta sa mai speram daca in timpul vietii noastre nu vom prinde vremurile in care se va reaseza ierarhia valorilor in ordinea pe care o merita.

      Delete